De ce este important sa te cunosti si sa te accepti asa cum esti

 

Eu am o relatie cu cine cred eu ca esti tu 

Eu am o relatie cu cine cred eu ca esti tu, iar tu ai o relatie cu cine crezi tu ca sunt eu. Eu nu am o relatie cu tine si tu nu ai o relatie cu mine asa cum suntem noi de fapt.

Atunci cand eu ma voi comporta cum sunt de fapt, tu vei fi dezamagita, iar atunci cand tu te vei comporta cum esti de fapt, eu sunt dezamagit. Si ne spunem unul altuia – “M-ai dezamagit. Am avut incredere in tine si acum ai distrus-o. Sau clasicul – Mi-ai inselat asteptarile.”

Atunci cand eu nu stiu bine cine sunt si nu ma accept – o sa te cred. Ma simt vinovat (pentru ca sunt asa cum sunt) si imi cer iertare. Ma simt prost pentru ca ti-am spulberat asteptarile (pentru ca sunt asa cum sunt si nu imaginea din mintea ta). Iti aduc un buchet mare de flori si iti spun – Te rog sa ma ierti, am gresit, nu stiu cum s-a intamplat ( sa fiu eu insumi). Imi pare rau (ca am fost autentic). Pe viitor nu se va intampla (sa traiesc asa cum sunt de fapt). O sa ma comport in asa fel incat tu sa fii fericita. (Voi incerca sa fiu imaginea din mintea ta).

Atunci cand tu nu  te intelegi pe tine, imi vei spune ca pur si simplu nu stii ce te-a apucat – si esti sincera pentru ca nu te cunosti si nu ai de unde sa stii. Cand iti voi reprosa ca m-ai dezamagit, ma vei crede si te vei simti prost. Imi vei promite ca vei fi altfel decat esti de fapt.

Si uite asa vom mai trai inca o bucata de vreme fericiti, lumea ne va invidia ca ne intelegem minunat si noi mereu ne facem mici atentii, pentru ca asa e frumos. Pana intr-o zi cand o sa ne apara bube in cap, depresii, boli mentale sau fizice iar presiunea de a fi altcineva ne va incovoia.

Atunci e posibil sa ne razvratim, sa simtim totusi ca ceva nu e in regula, dar cel mai probabil vom da vina unul pe altul – Din caza ta, din cauza ta, din cauza ta. E posibil sa ne despartim si sa ne simtim usurati – “Bine ca am scapat de acea persoana nociva care ma sufoca”.

Apoi fiecare dintre noi ne vom gasi pe altcineva – o imagine mentala mai buna – asa cum meritam. Persoana pe care o intalnesti tu, la fel a trecut prin experiente neplacute si acum e bucuroasa ca te-a intalnit – in mintea ei tu esti o imagine mult superioara.  Si reluam cel mai probabil acelasi ciclu.

Si dupa ani de relatii, dezamagiri si suferinta venim cu concluziile -“Barbatii sunt porci”. “Femeile sunt curve” “Am ghinion, mereu mi se intampla la fel in toate relatiile”. Sau – “Nu am intalnit persoana potrivita”

Daca ai un ochi antrenat poti observa aceste dinamici cel mai usor in relatiile de cuplu. Insa in orice context de viata si in orice relatie lucrurile stau cam la fel. De mici copii suntem antrenati sa fim alcineva decat in realitate, suntem invatati ca oamenii ne vor dezamagi, suntem pedepsiti si umiliti daca nu ne incadram in imaginea pe care altii o au despre noi.

Incepem cu imaginea parintilor. Suntem formati sa indeplinim asteptarile lor. Majoritatea nu au avut o relatie cu noi, ci cu cine credeau ei ca ar trebui noi sa fim – eminenti, buni sportivi, indemanatici, curajosi, olimpici, premianti, linistiti, tacuti, inalti, slabi, grasi, mai asa, mai altfel. Majoritatea parintilor fac orice sa-si “educe” odraslele conform asteptarilor lor si acorda prea putina atentie copilului asa cum este el de fapt.

Dupa parinti, urmeaza educatorii, invatatorii, profesorii, prietenii, managerii, iubitii, iubitele, societatea, companiile, biserica si altii. Toti ne conving cu orice pret sa indeplinim viziunea lor despre ce suntem si cum suntem.

Si uite asa traim cu totii, fara sa stim cine suntem, fara sa stim de ce suferim, fara sa stim de ce ieri ne iubeam si azi ne uram. Fara sa stim de ce oamenii “se schimba”, fara sa stim ce se intampla cu noi si de ce in mare parte simtim ca ceva nu este in regula? “De ce simt ca ceva nu e in regula cand totul e ok, cand am jobul pe care-l vreau, casa, masina, vacantele? Ce nu e in regula cu mine?

Traim exact cum scrie la revista Glossy, asa cum vedem la televizor, asa cum traieste toata lumea, ne imbracam frumos, facem ce ne-au spus parintii, respectam regulile de bun simt, ne incadram in norme, avem o cariera faina pe cont propriu sau la o companie mare – si totusi simtim de multe ori ca ceva nu este  in regula, ca uneori lipseste sensul si pe fundal mocneste un vid existential.

Totusi, nu e totul pierdut. Adevarata identitate inca traieste undeva in fiecare dintre noi, acoperita cu tot felul de lucruri si mult gunoi. E nevoie de rabdare, dorinta, curiozitate, curaj si uneori de ajutor. Sunt straturi, straturi de luat la dalta. Drumul catre tine poate fi lung si deloc usor. Dar e singurul drum bun. 

Te mai intrebi de ce este important sa te cunosti si sa te accepti asa cum esti cu adevarat? Reciteste articolul.

Secretul fericirii

Un adorator a incercat ani de zile sa dea de urma unui mare intelept. Intr-un tarziu, l-a descoperit.

– O, mare intelept, spuse acesta. Trebuie sa-ti pun o intrebare foarte importanta, la care toata lumea ar dori sa stie raspunsul: care este secretul fericirii? 

Dupa ce se gandi o clipa, inteleptul ii raspunse: 

– Judecata dreapta este secretul fericirii.

– Ah, zise elevul, dar cum sa avem o judecata dreapta?

– Prin experienta, veni raspunsul inteleptului.

– Da, dar cum obtinem experienta?

– Prin judecata stramba.

 

Povestioara de mai sus este preluata si adaptata din cartea “Regele-cersetor si secretul fericirii”.

 

Atunci cand faci parte din filmul altcuiva – nu ai niciodata rolul principal

 

Filmul altcuiva

 

Foarte multe probleme si nemultumiri personale apar atunci cand “te afli in povestea altcuiva”. Acest lucru se intampla des si foarte multor oameni.

Uitam ce este important pentru noi, ne lasam atrasi in planurile altora si ne intrebam apoi unde  a disparut bucuria vietii. De fapt, facem parte din alta poveste decat a noastra. Ajungem sa facem parte din povestea societatii, companiei, managerului, sotiei/sotului, din povestea parintilor, familiei, partenerilor, clientilor, prietenilor, profesorilor sau a mentorilor.

Una din sursele nefericirii este sa-ti asumi responsabilitati, obligatii si obiective care nu sunt 100% ale tale si cu care nu mai rezonezi la un moment dat. O poti face din cauza presiunii sociale sau familiale, pentru bani, ca sa nu dezamagesti, ca sa demonstrezi ori din alte sute de motive – dar mai devreme sau mai tarziu aceste lucruri te vor incovoia.

Fenomenul este atat de des intalnit, incat am senzatia ca majoritatea joaca in filmul alcuiva si nu in filmul lor. De retinut este ca atunci cand joci in filmul altcuiva, nu ai niciodata rolul principal – esti un simplu figurant sau joci un rol secundar. Ce ai de facut este sa taci si sa-ti joci partea fara comentarii – asa cum a fost intelegerea. 

Te intrebi de ce esti nemotivat, unde vine frustrarea, nefericirea sau chiar depresia ? Verifica in povestea cui te afli si poate vei gasi raspunsul pe acolo. 

 

PS: Promisiunile pot fi revizuite, intelegerile pot fi renegociate, orice om are dreptul de a se razgandi si de a alege ce este bine pentru el in momentul prezent.

Ma scuzati ca ploua

Fucked Up

 

 

Doamna profesoara, imi cer scuze si imi pare rau pentru ca nu mi-am terminat tema de vacanta la matematica. Imi pare rau ca am stat cu prietenii, ca am fost la mare, ca m-am indragostit si am stat in parc seara de seara. Imi pare rau ca m-am simtit bine in fiecare zi de vara. Imi pare rau ca nu am umplut 2 caiete studentesti cu integrale care o sa-mi foloseasca enorm atunci cand voi fi mare! Am 17 ani si sunt un inconstient. Va rog din suflet, puteti sa ma iertati?

Dragi parinti, imi cer scuze si imi pare rau ca m-am gandit sa dau la alta facultate si nu mai vreau sa fac dreptul, asa cum s-a discutat in familie. Va rog sa ma iertati, m-am gandit mai bine si aveti dreptate – este mai important sa fac ceva ce nu imi place toata viata, pentru ca voi sa va puteti lauda pe la rude, prieteni, vecini si colegi ca aveti copil avocat, judecator sau procuror. Nu pot sa va pun in situatia asta penibila – de a avea un copil care face ce iubeste in viata. O sa fiu bun si cuminte si o sa fac ce ziceti voi, chiar daca o sa ma urasc pe mine. Fac asta, ca sa fiti voi impliniti si sa nu va fac de rusine atunci cand va intreaba administratorul de bloc la ce facultate am intrat! Va rog din suflet sa ma iertati pentru acest gand imatur.

Iubitule, imi pare rau ca mi-a trecut prin cap sa ies cu prietenele in oras sau la vreo petrecere. Am uitat ca sunt maritata acum si ca avem si un copil, deci o familie minunata. Nu mi-am dat seama ca ceea ce doresc eu nu mai conteaza deloc si am uitat de asemenea ca in momentul in care m-am casatorit, viata mea s-a terminat. Daca ai ganduri de gelozie, e normal sa ma tii din scurt. Chiar te rog sa-mi mai stergi cate una peste ochi daca imi mai vine vreo astfel de idee. Tu ai stari de posesivitate si pana la urma, cocosul trebuie sa cante in casa, nu gaina. Acum ma duc la cratita si sper sa ma ierti pentru momentul de ratacire.

Draga mea, te rog sa ma scuzi si imi pare rau, pentru ca am mers in oras cu prietenii. Este inacceptabil sa mai ies din casa seara de unul singur, decat poate, cand duc gunoiul. Asa e mai bine, acum sunt familist si de cand ne-am casatorit e normal sa nu mai am viata personala si sa nu mai fac ce imi place, sa nu mai ies la o bere cu colegii. Daca ai ganduri de nesiguranta, posesivitate, si temeri ca m-ar putea fura alta – in loc sa lucrezi cu tine si sa le rezolvi, mai bine stau eu cuminte acasa, intr-un colt. A fost o tampenie sa ma gandesc ca as putea iesi din cand in cand la o bere cu baietii! Te rog din suflet sa ma ierti.

Domnule manager, azi m-am simtit rau si am stat acasa. Stiu ca este de netolerat asa ceva si sunt un inconstient ca am facut asta. Cele 2 saptamani de concediu pe an ar trebui sa imi fie de ajuns si sa ma implineasca – probabil ca este ceva in neregula cu mine. In plus aveati dreptate, trebuie sa tragem din greu, sa facem performanta, performanta, performanta si profit, pentru ca dumneavoastra sa fiti promovat, iar actionarii sa fie bine. Cred ca ar fi grozav sa aduceti un trainer sau consultant pe NLP, ca atunci cand o sa ne simtim din nou storși, sa ne bage niste programari motivationale, sa faca jocuri, sa batem din palme si sa țopăim ca retardatii la comanda lui, ca  apoi sa facem performanta, performanta, performanta. Multumesc si sper sa ma puteti scuza.

Drag sistem de valori neactualizat de 600 de ani, imi cer scuze si imi pare rau daca m-am gandit sau am facut vreodata sex sau dragoste. Am uitat ca m-am nascut cu acest trup, nu pentru a trai si a ma bucura de el, ci dimpotriva pentru a-l renega. Stiu, corpul imi trimite semnale false, natura minte, bucuria vietii trebuie starpita. Imi pare rau ca sunt un asa pacatos/pacatoasa. Imi cer iertare pentru momentele cand mi-am urmat intuitia sau instinctele si am facut ce mi-a placut. Ar trebui sa fiu arsa pe rug, asa cum se obisnuia odata.

Dupa milioane de ani de sex si relatii, majoritatea oamenilor n-au inteles mai nimic

 

Iubire

 

Vineri dupa-amiaza am fost la sala. 95 % dintre melodiile care au rulat in difuzoare timp de o ora si jumatate, au fost cam asa: esti al meu, esti a mea, te-ai schimbat, m-ai tradat, din vina ta, mi-ai promis, m-ai inselat, esti viata mea, te-am iertat, te joci cu inima mea, iubirea mea, dragostea mea si asa mai departe. 

Unele melodii sunt frumoase si imi plac.

Insa cu privire la texte, se pare ca dupa milioane de ani de sex si relatii, omenirea (majoritatea oamenilor) nu a inteles multe lucruri, printre care:

1. Nu poti detine o alta persoana. Nu esti a/al nimanui si nimeni nu poate fi al tau/a ta. Fiecare e liber sa faca ce vrea si sa se exprime asa cum ii place. 

2. Iubirea nu cere nimic la schimb. Dimpotriva, ofera libertate deplina. Asadar cand vine vorba despre iubire adevarata, nu putem vorbi de tradare, vina, iertare si alte magarii de genul asta. 

3. Nu poti promite nimanui nimic 100%. Pentru ca viata se schimba, tu te schimbi, iar ce a ai promis acum 2 ani e posibil sa nu mai aiba nici o legatura cu ce vrei, ce simti si ce esti acum. Ca sa poti fi sigur 100% de o promisiune, ar trebui sa poti fi sigur de absolut orice varianta din infinitatea de probabilitati care se pot realiza in viata unui om. Ar trebui sa fii un fel de Dumnezeu, dar peste cel actual! 

4. Daca nu poti trai fara cineva – asta nu e iubire, ci un mix amar de dependenta, dorinta si posesivitate. Iubirea e atunci cand poti trai fericit si in alte locuri, si cu alte persoane. Dar preferi sa fii aici, acum.

5. Cele mai faine relatii sunt cele in care schimbarea este incurajata, partenerii evolueaza si au vietile si experientele lor. Asta le permite fiecarora dintre ei sa aduca lucruri fresh in relatie si sa o improspateze. Reprosul – Te-ai schimbat – ar trebui sa fie lauda si incurajare! Da, oamenii evolueaza intr-un fel sau altul. Nu e deloc realist sa te astepti ca Gabriel – pe care l-ai cunoscut la un party in camin cand avea 21 de ani, sa fie la fel si la 36.

6. Iubirea nu e sex. Sexul e cu treaba lui, iubirea e cu treaba ei. Uneori se intalnesc, iar alteori nu. Au valoarea si sensul lor in aceasta lume, atunci cand se gasesc impreuna ori separat. 

Este posibil sa nu fii de acord cu ce am scris mai sus, dar asta nu este o problema. Poate ca si perspectiva ta este corecta. Oricum, viata ne ofera tuturor lectii si ne impinge permanent catre adevar. Cu cat suferim mai mult – cu atat mai departe de adevar ne aflam.  Iar in aceste timpuri, descoperirile si schimbarile sunt parca din ce in ce mai frecvente si mai rapide. 

Liberul arbitru si alegerile din viata si cariera

Nu ai ce pierde

 

Cred ca liber arbitru avem doar intr-o oarecare masura. Spun intr-o oarecare masura pentru ca desi putem sa facem foarte multe alegeri in viata, totusi nu putem face orice si nu putem fi oricine sau orice.

Pe tema liberului arbitru s-a dezbatut mult. Sunt mii de carti, articole si alte materiale pe aceasta tema. Unii sustin ca nu avem deloc liber arbitru si ca destinul nostru este aranjat de undeva din Cer. Unii spun ca suntem perfect liberi sa alegem ce vrem sa facem si cum sa fim.

Eu nu sunt de acord nici cu unii si nici cu altii. Experienta mea de viata, experienta din coaching, business si unele carti pe care le-am citit m-au condus catre o alta concluzie. Nu cred ca destinul este ceva ce ni se da de sus in totalitate si nici ca putem face tot ce dorim. Cred ca omul isi poate face destinul cu mana lui, intre anumite limite pe care le are. Si asta este liberul arbitru pe care il avem cu totii.

Pe langa milioane de mici alegeri in viata – cum ar fi ce mancam la micul dejun, ce film vizionam, sau ce culoare sa vopsim gardul, avem o mare alegere de facut. O alegere foarte dificila pentru majoritatea dintre noi. O alegere grea, dar care o facem zi de zi – pentru ca avem liberul nostru arbitru.

Cea mai importanta alegere pe care o putem face este daca ne ascultam intuitia (ce simtim) sau nu. Adica sa alegem ceea ce este potrivit pentru noi sau nu, sa alegem daca ne acceptam asa cum suntem sau nu, sa facem ce ne place sau nu, sa alegem daca sa mergem pe drumul nostru sau nu, sa ne exprimam talentele sau nu. Alegem sa traim liberi cu ceea ce suntem sau nu.

Liberul nostru arbitru ne permite sa alegem intre un drum potrivit care oarecum ne-a fost predestinat sau dimpotriva sa luptam cu viata. Liberul nostru arbitru ne da posibilitatea sa alegem daca ne folosim talentele sau nu, daca mergem pe drumul nostru sau nu.

Omul nu este doar un cumul de conditionari si programari neuro-lingvistice cum le place unora sa creada. Fiecare om se naste cu anumite afinitati, talente si particularitati pe care le poate descoperi si folosi. Un exemplu: Varul meu George, cand era copil, a primit cadou o muzicuta de la un unchi si pe loc, a fost capabil sa cante la ea melodii pe care le auzise la televizor sau in alte parti. Asta fara profesor si fara vreo lectie de muzica. La fel s-a intamplat si cu un mic acordeon si apoi cu o orga. Talent.

Pur si simplu simtea cum sa sufle in muzicuta pentru ca melodia sa iasa cursiv, simtea cum si unde sa apese pe clapetele acordeonului si ale orgii. Talentul nu il regasim doar in muzica. Sunt contabili talentati, profesori, actori, pictori, soferi, pescari, instalatori si orice meserie din lume are talentele ei. Intrebarea este – ne descoperim si ne folosim inclinatiile native, sau mergem pe niste cai care nu ne apartin storsi de energie? Gasim curajul sa ne ascultam pe noi insine sau ne mintim ca e ok si merge si asa?

Unii pot spune – normal, e firesc sa ne ascultam intuitia, sa facem ceea ce ne place si sa ne folosim talentele. Eu zic ca e destul de rar acest fenomen.

 

10334320_729891270401354_3297106163622029805_n

 

Constrangerile sociale si familiale, sistemul de invatamant si alti factori ce tin de civilizatia in care traim ne imping de la spate si ne forteaza sa alegem de cele mai multe ori dupa anumite norme decat dupa ceea ce simtim sau dupa ce talente, inclinatii si simtiri avem. Cunosc copii de liceu care canta extraordinar de bine dar fac fizica/chimie. Cunosc oameni extrem de sociabili cu skiluri native de comunicare extraordinare, care stau in spatele unui calculator. Cunosc avocati cu talente artistice care isi “mananca ficatii” prin instante.

Foarte multi oameni merg pe drumuri gresite, in meserii gresite, in casnicii gresite, in locuri gresite, traind fara sa-si exprime adevaratul sine, facand lucruri care ii frustreaza in loc sa le aduca bucurie. Toate acestea pentru ca sa nu se supere mama, tata, seful, prietenii, vecinii, sotia, sotul, poate chiar copiii si altii.

Iar mama, tata, seful, prietenii, vecinii, sotul, prietenii, copiii si restul – traiesc la fel, asa cum se cade, fara a se exprima pe ei insisi, pentru ca la randul lor sa nu-si supere mamele, tatii, prietenii, sefii, sotii si asa mai departe, intr-o spirala fara sfarsit.

Sunt adeptul bunului simt, al respectarii legilor si al pacii si nu spun ca sistemul este bun sau prost. Spun doar ca respectand legile, autoritatile, familia si cine o mai fi, avem liberul arbitru de a ne alinia cu propriile noastre valori si de a trai asa cum ne place. Avem puterea sa alegem schimbari noi in cariera daca pana acum am fost pe un drum gresit, sa experimentam viata si sa ne folosim de talentele/abilitatile noastre naturale pe care le avem cu totii. Putem alege sa traim pasiuni, sa avem hobby-uri si sa incercam ce ne place si cum ne place.

Sunt convins de aceste adevaruri. In trecut am fost eu insumi unul dintre cei care au mers pe drumuri ce nu mi-au apartinut. Din cauza ca m-am comparat cu altii, din cauza fricilor si conventiilor sociale (ce o sa zica lumea), multa vreme am persistat pe cai straine mie si am amanat sa-mi folosesc liberul arbitru pentru a alege ce vreau de fapt.

Da, avem liberul arbitru. Da, putem alege ce e bine si ce nu e bine pentru noi. Da, este greu sa fii liber si sa alegi pentru tine. Unii se vor supara, altii te vor critica sau parasi. Altii se vor declara dezamagiti. Insa cei carora le pasa cu adevarat de tine, ori te vor sustine, ori in cele din urma te vor intelege.

Liberul arbitru ti-l folosesti oricum, in fiecare moment. Pentru ca in fiecare moment iei o decizie – alegi sa faci ce doresti si traiesti cum iti place (cu riscul de a dezamagi unele persoane cu alte asteptari) sau te dezamagesti pe tine insuti constant si permanent.

Cum poti cunoaste un om cu adevarat?

 

Cum stii daca cineva iti este prieten cu adevarat

 

 – Cum poti evalua/aprecia corect o persoana (angajat, partener, sef, coleg, client)?

 – Te uiti la ce face, nu la ce spune! 

 

 – Cum știi daca cineva iti este intr-adevar prieten?

 – Te uiti la ce face, nu la ce spune!

 

 – Cum poti cunoaste un om cu adevarat?

 – Te uiti la ce face, nu la ce spune!

 

PS: “Pomul se cunoaste dupa roade, iar omul dupa fapte”

Daca faci ceva ce nu iti place – devii cineva care nu iti place

Frustrarea este prietena ta

 

Devii ceea ce faci! Asta se intampla de obicei, mai devreme sau mai tarziu. Ceea ce cred oamenii ca este doar un rol ce le asigura existenta – profesia lor – ajunge de cele mai multe ori sa-i inghita si sa-i transforme. Omul se transforma dupa chipul si asemanarea activitatii sale profesionale.

In viata, cea mai mare parte din timp il petreci in zona profesionala, iar acest lucru ajunge sa te impacteze cel mai mult. Este simplu de zis – fac jobul asta doar pentru bani, fac afacerea asta doar pentru a ma imbogati sau pentru a demonstra ceva. Insa atentie – cel mai mult timp il petrecem in zona profesionala – afacere, job, cariera. 

Timpul inseamna viata. Ceea ce faci e viata. Ceea ce faci tu e viata ta.

Faci ceva ce nu iti place, dezvolti un business de care te-ai saturat, te simti rau la job – si totusi ajungi la concluzia ca merita sa o faci pentru bani sau poate pentru ca oricum ai investit destul de mult in domeniul respectiv ? Poate ar fi bine sa te intrebi daca nu cumva te pacalesti singur.  

Viata ta ai pus-o in balanta? Acolo iti traiesti cea mai mare din viata, acolo investesti foarte multa energie, iar cu oamenii din zona profesionala ajungi sa stai mai mult decat cu familia si prietenii. Pana si felul in care arati, atitudinea, caracterul si obiceiurile tale se modeleaza dupa profesia ta – dupa ceea ce faci.

Te invit sa observi avocati, taximetristi, politisti, medici, artisti, profesori, gunoieri, prostituate, antrenori de fitness, programatori, scriitori sau persoane din alte industrii.  Vei vedea ca oamenii dintr-o anume breasla ajung sa semene intre ei – sa fie dominati de anumite particularitati specifice activitatii pe care o fac. 

Nu e nimic rau in asta daca iti doresti sa faci ceea ce faci, daca iti place si gasesti satisfactie in ceea ce faci. Cu cat faci mai mult din ce iti place cu adevarat – cu atat devii cineva care iti place cu adevarat. Rezultatele profesionale ajung sa fie atunci rezultatele tale personale. Pe masura ce cresti profesional – vei creste si personal – pentru ca iti place ce faci zi de zi. Si te placi pe tine pentru rezultatele si valoarea pe care o oferi.

Insa daca continui sa faci ceva ce nu iti place – ajungi cineva care nu iti place. Rezultatele profesionale nu le vei percepe ca fiind rezultate personale. Ci doar venituri care iti acopera nevoile. Iar pe masura ce cresti profesional facand ceva ce nu iti place – involuezi pe plan personal.  Pentru ca faci zi de zi ceva ce nu iubesti, iar asta te va umple de frustrare.

Nu te poti iubi si nu te poti aprecia facand asta. Intr-o astfel de situatie multi se resemneaza – adica nici macar frustrarea nu o mai simt dupa un anumit punct. De asemenea nu simt nici bucuria de a trai si nici satisfactii mari nu mai pot avea in viata. Sunt morti in interior de la varste ca 30, 40, 50 de ani sau poate chiar mai devreme. Morti vii. 

Frustrarea totusi este un semn foarte bun. Este un indicator perfect. Este o energie vie si e prietena ta, pentru ca iti tipa in ureche:

Nu e ok ce faci acum, poti mai mult, vrei mai mult, nu trai asa cand poti mai bine, ai viata in tine, ai talente pe care nu le folosesti, schimba ceva, cauta in continuare, mai incearca, poti, NU ASTA ESTE DRUMUL TAU! De aceea nu cred ca este bine sa inabusi ori sa-ti omori vocea frustrarii. Ci mai degraba sa o asculti. Si sa o urmezi.  

Pentru ca continuand sa faci ceva ce nu iti place – ajungi cineva care nu iti place. 

Simti bine

Daca simti ca nu vrei sa te dai dimineata jos din pat, daca simti ca nu iti place jobul (sau activitatea pe care o faci), daca simti ca ceva nu e in regula in cariera, relatia sau viata ta – de obicei ai dreptate – ceva nu e in regula.

Nu suntem tampiti, de obicei cand simtim ceva – asa e. Simtim bine. Chiar daca unii sau altii iti spun ca asa trebuie sa fie, lasa-i in pace, au si ei dreptatea lor.

Dreptatea ta insa, este ceea ce simti!