Interviu cu mine despre viata si coaching

 

suflet

 

Alex a fost coach-ul meu pentru mai bine de un an. E un tip super, de la care ai multe de invatat. A reusit sa invinga multe obstacole, atat pe plan personal cat si profesional. A testat multe activitati de-a lungul timpului, a trecut de la statutul de angajat la cel de proprietar de afacere si apoi la cel de liber profesionist.

Pe mine Alex ma inspira, si cred ca mesajul pe care il transmite el este frumos si puternic. De aceea i-am propus acest interviu.

1. Spune-mi te rog cateva cuvinte despre tine.

Numele meu este Alex, dar ce sunt cu adevarat inca caut.
Am copilărit la țară, cu părinți intelectuali (mama învățătoare, tata inginer agronom transformat în profesor) și un frate genial (Ciprian, o să auziți de el), iar prima meserie pe care m-am gândit să o fac a fost medic veterinar. Și eu și familia ne gândeam că ar fi o treabă bună: ai mâncarea asigurată și ceva bani. Mergi la stână, spre exemplu, vaccinezi oile, te întorci acasă cu un miel, cu o bucată de brânză, poți trăi bine. Și așa am dat la liceul Agricol la clasa de veterinară. În clasa a 10-a am început practica și când a trebuit să sar din coteț în coteț să vaccinez purcei și după ce am asistat la o procedură prin care s-a fortat nasterea unui vitel mort, mi-am dat seama că nu asta e menirea mea.

Neavând direcție, am dat la Facultatea de Drept. M-am gândit că e de viitor, că poți trăi bine cu Dreptul. Dar nu, nu era pentru mine. Totuși, am terminat facultatea și am lucrat ca fotograf 4 ani cât am fost student. Apoi, în București, m-am angajat la o agenție imobiliară, cu gândul de a învăța meseria și a-mi deschide propria agenție. Și asta am făcut. Din 2006 până în 2013 am făcut imobiliare. Pentru bani.

In 2007, am descoperit coaching-ul în calitate de client. Era o perioadă în care aveam un business, probleme în relația de cuplu, o grămadă de frici și o încredere în mine destul de scăzută. Am devenit mai relaxat, am început să fac bani mai multicei și am devenit mai încrezător în mine.

În 2009 mi-am dat seama că imobiliarele „nu e viața mea” și am înțeles că eu mă simt cel mai bine în preajma oamenilor. Aşa m-am hotărât să fac formarea în coaching și din 2009 până în 2013 am făcut coaching în paralel cu business-ul de imobiliare, dar și alte activități. Am mai făcut câteva meserii între timp.

De la începutul anului 2014 fac coaching full time. Asta e meseria mea. Fac însă coaching și în calitate de client, săptămânal. De când am redevenit client de coaching, am explodat pe multe planuri, inclusiv profesional. Acum fac coaching cu oameni care vor să își trăiască menirea, să facă bani, să fie relaxați, sănătoși, dar cel mai important, sa se alinieze cu sufletul lor. Sunt pasionat de video, aşa că am început un Vlog, studiez actoria, sunt foarte atras de zona asta si intentionez sa joc in filme.

2. Esti coach full time, si traiesti din asta. In opinia ta, ce insemna coachingul?

Coaching-ul a fost descoperit de Socrate acum 2500 de ani. El ii ajuta pe studentii lui sa invete, sa evolueze punandu-le intrebari. Metoda socratica, asa se numea metoda lui si de fapt asta e coaching-ul. Socrate spunea ca nu poti invatat pe nimeni, nimic. Poti doar ajuta pe cineva sa descopere ce are deja in interior.

Coaching-ul a fost redescoperit (oficial) de americanul Tim Gallwey prin anii 80. Tim era antrenor de tenis si a observat ca in pofida regulilor si metodelor, cei buni jucatori obtin rezultate in stilul propriu, adica in timp ce joaca autentic. Daca pana atunci regulile de antrenament erau destul de stricte (racheta de tenis se tine asa, reverul se loveste asa, etc) Tim a observat sa fiecare jucator isi poate crea un stil propriu si poate tine racheta asa cum se simte mai bine si doar asa poate obtine cele mai bune performante.

Si a inceput sa isi antreneze jucatorii punandu-le intrebari ” – Cum simti sa tii racheta astfel incat lovitura sa fie cat mai puternica? In ce moment crezi ca ar trebui lovita mingea astfel incat sa ii imprimi directia dorita dar si un maxim de viteza?”

A observat ca astfel de intrebari ii fac pe jucatori mai constienti de sine si de ce fac pe teren. Si le permite jucatorilor sa isi adapteze stilul de joc la propria persona. Ii ajuta sa isi gaseasca cel mai bun stil personal posibil. Ii ajuta sa fie autentici in joc, iar acest lucru ii ajuta sa se diferentieze si sa fie greu de invins.

Astfel ca acum, cel putin in tenisul de varf, asta e metoda clasica de antrenament – metoda Socratica. Daca va uitati la un meci al Simonei Halep o sa vedeti ca noul ei antenor comunica cu ea doar prin intrebari, nu ii spune ce sa faca, nu ii aminteste regulile.

Mai apoi, dupa ce a generat succes si revelatii in sport, coaching-ul s-a extins catre business si viata personala.

In esenta coaching-ul este o metoda care te poate ajuta sa fii tu insuti. Sa faci lucrurile in felul tau, sa iti gasesti calea si stilul care iti aduc cele mai bune rezultate si implinire. Atat in business cat si in alte arii de viata. Coaching-ul te ajuta sa creezi unitatea dintre minte si suflet. Pentru ca mintea iti dicteaza formule (reciclate, copiate din exterior), iar sufletul iti dicteaza ce ai cu adevarat nevoie in viata asta. Iar atunci cand rationalul si intuitia lucreaza mana in mana, apare magia.

Scopul esential al coaching-ului este sa te apropie de adevarata ta esenta, de sufletul tau. Daca va uiti la genii, la cei mai mari oameni de succes, la cei mai mari artisti o sa gasiti doar un singur punct comun – nici unul nu a reusit decat in felul lui, toti sunt autentici, originali si fideli sufletului lor. Asta e esenta coaching-ului.

3. Ce beneficii poate aduce coachingul in viata cuiva?

Beneficii materiale pot fi multe, beneficii sociale la fel, nu are sens sa enumar diverse chestii cum ar fi – mai multi bani, o casa sau o relatie mai frumoasa, etc. Simt sa ma concentrez pe esenta

In esenta noi oamenii avem o singura mare problema – suntem departe de noi insine. Traim in formule preluate, generalizate, in idealuri reciclate si imprumutate. Chiar daca le realizam, un gol, un vid existential persista. Adevarata si singura problema este ca suntem departe de sufletul nostru, nu ne ascultam inima si asta ne distruge mai devreme sau mai tarziu.

Beneficiul numarul 1 al coaching-ului este ca te conecteaza cu tine insuti. Apoi iti arata ca cele mai bune rezultate le poti avea fiind autentic si in timp ce faci lucrurile si iti traiesti viata in stilul tau. Asta duce la adevarata implinire, iar celelalte beneficii gen – ceas nu stiu de care, bani, masina, vacanta, relatie se vor adauga natural pe aceasta baza de bine.

4. Exista ideea ca e scump sa faci coaching. De aceea, multi au impresia ca pot face coaching doar cei care detin afaceri, manageri, persoane in pozitii de conducere… Ce parere ai?

In Romania poti lucra cu un coach incepand cu 100, 150 lei pe sesiune. Asta inseamna – 400 – 600 lei pe luna. Daca te gandesti ca orice zilier fumator din Romania se descurca si cheltuie 500 de lei/luna pe tigari, intelegi ca nu e scump. In plus sunt coach-i la inceput de drum care sunt dispusi sa lucreze cu sume mai mici. Daca vrei, poti, gasesti.

5. Tie ce rezultate ti-a adus coachingul?

Coaching-ul face sparturi in acel zid gros de beton care se afla intre mine si sufletul meu. Iar pe acolo intra lumina, creativitate, bucurie, harnicie, claritate mentala, organizare.

Beneficiul numarul 1 – coaching-ul ma ajuta sa fiu autentic, sa fac lucrurile in stilul meu, sa trec peste frica de a ma arata asa cum sunt si de aici au venit mai multi bani, mai multi oameni in jur, mai mult succes cu vlogul, mai multa incredere, mai multa liniste.

6. Care sunt calitatile unui bun coach? Care sunt criteriile dupa care cineva poate alege un coach?

Un bun coach este un om care se dezvolta pe el in permanenta si care are chemare sa faca coaching. Care simte sa faca asta. Nu poti ajuta cu adevarat daca nu simti. E greu sa ajuti pe cineva sa fie autentic daca tu esti fals.

Criteriul dupa care alegi e unul singur – simti sa lucrezi cu coach-ul x sau nu simti. Daca simti sa lucrezi, e clar, e coach-ul potrivit pentru tine.

7. Din experienta ta, ce ai invatat despre oameni?

Am invatat ca avem o singura problema de unde decurg toate neajunsurile si o singura solutie – de unde ne vin toate bucuriile, rezutatele si plusurile.

Ca putem straluci daca ne apropiem de noi insine, daca ne descoperim, daca ne conectam cu sufletul nostru.

8. Cum trebuie sa fie cineva, pentru a putea face schimbari in viata proprie (pe plan personal sau legat de cariera)?

Sa inteleaga ca in interiorul lui e ceva mai profund decat stie, decat crede si sa fie determinat sa se descopere.

9. Cat de importanta crezi ca este autenticitatea, in relatii si in viata?

Altceva mai important nu exista. De fapt asta e tot.

10. Ce sfat i-ai putea da unui coach aflat le inceput de drum?

Daca simte sa faca coaching, sa faca coaching. Sa faca coaching in calitate de client, adica sa-si gaseasca un coach si sa mearga saptamanal. Si sa practice mult, sa faca coaching cu cine are nevoie, cu oameni de business, cu boschetari, cu studenti, cu cine vine la ei.

Prejudecati zero cand vine vorba de clienti. Toti suntem suflete si avem nevoie de ajutor. Si boschetarul e suflet si executivul de top e suflet. Daca te roaga boschetarul sa faci o sedinta cu e si ai timp, fa-o. Clientii care te solicita, sunt cei de la care ai cel mai mult de invatat.

11. Daca ar fi sa transmiti un mesaj celui care citeste aceste randuri, care ar fi acela?

Simt ca articolul asta in primul rand un mesaj pentru mine, apoi pentru tine, Elena si pentru cititori. Fiecare este liber sa extraga mesajul pe care il simte in aceste randuri. Multumesc.

 

*Interviul este realizat de Elena Dobre de la RelatiiAutentice.ro

Nu stiu ce titlu sa pun la articolul asta. E despre relatii, control, fericire si nefericire.

 

Mai usor de acceptat e nefericirea

 

Intotdeauna mi-a placut sa fiu in preajma strainilor, oameni pe care nu ii cunosc. Odata (in 2009) mi-am facut ziua numai cu straini. Eram intr-un context, inconjurat de 20-30 de oameni pe care nu ii cunosteam (in afara de unul) si i-am invitat pe toti la baut.

Imi place sa stau cu oameni pe care nu-i cunosc deloc la fel de mult cum imi place sa stau cu prietenii cei mai buni. Mi-a trecut asta prin cap aseara. Si apoi m-am intrebat “- De ce oare?”

Raspunsul a venit rapid. Pentru ca oamenii pe care nu ii cunosti, la fel ca si prietenii, sunt deschisi. Nu judeca. Si nici tu pe ei. Nu au asteptari. Si nici tu de la ei.

Prietenii cei mai buni au trecut dincolo de judecati, te accepta asa cum esti. Si tu pe ei la fel. Cu strainii sta treaba aproape in acelasi mod. Daca prietenii cei mai buni au trecut dincolo de judecati si asteptari, strainii nu au ajuns inca pana la faza in care sa aiba asteptari. In plus exista curiozitatea descoperirii, ceea ce face viata sa fie viata si nu rutina plafonata.

Cu strainii relationezi. Nu esti inca “in relatii”. Relationezi. Adica ai schimburi spontane pe ceea ce simti (nu pe ce ar trebui), te lasi ghidat de energia momentului. De asta sunt frumoase, foarte frumoase, relatiile de cuplu la inceput. Pentru ca nu sunt inca relatii. E doar schimb spontan.

Apoi usor, usor apar asteptarile, contrăcțelele, intelegerile. “-Daca e sambata stii ca trebuie sa mergem la mama”. Si atunci, libera expresie e pa. Se ruleaza 99% pe rutine, pe ce trebuie, pe mici contrăcțele sau clauze “-In situatia x se cade sa faci y”. Uneori doar sexul mai tine treaba calduta pentru ca in sex lucrurile sunt mai naturale. Dar asta pana la un punct “-Stii doar ca imi place numai asa”.

De aceea o relatie fericita nu poate exista. Pentru ca o relatie e in mare parte un contract complex cu sute sau mii de clauze nescrise. Contract fericit nu poate exista. Fericirea poate veni doar din viata libera, in timp ce simti si faci ce simti. Si te armonizezi cu celalalt pe adevarul fiecaruia dintre voi. Adica o relationare a sufletelor nu a mastilor.

Dar asta presupune lipsa de control. Iar lipsa de control e greu de acceptat. Mai usor de acceptat e nefericirea.

De ce imi place sa merg cu trenul

Trenul

Pentru ca e relaxant si pot face o gramada de lucruri. Saptamana trecuta am mers la Cluj cu trenul. Acum doua zile m-am intors la Bucuresti cu trenul. Durata calatoriei cu CFR Bucuresti – Cluj – 10 ore. Horror nu? 

Pentru mine nu. Imediat cum am urcat in tren am gasit un compartiment gol, am intins picioarele pe policioara din fata mea, m-am lasat pe spate si am facut o sesiune de coaching foarte reusita. Apoi am mers la vagonul restaurant, unde doamna Simona mi-a facut un excelent sanviș cu cascaval.

Apoi, inspirat de sesiunea de coaching, am scris un articol – De ce este important sa faci ceea ce simti. Mereu – puteti sa dati click ca sa il cititi. Dupa ce am publicat articolul m-am relaxat putin, am mancat doua banane, am baut putina apa si m-am uitat pe geam. Cred ca printre timp am mai vorbit la telefon, am mai postat ceva pe facebook si am vorbit pe chat. 

M-am uitat si la un film de aproape doua ore – Groundhound Day – foarte frumos filmul.

Dupa film, am editat mai multe fotografii pe care le-am facut pensiunea unui prieten din Durau – Pensiunea Ciucanel – pe care trebuia sa le rezolv de mult si de care uitasem. Apoi putin Facebook, am mai gustat niste ceva de mancare, am mai schimbat o vorba cu unul/altul. 

Apoi mi-am facut ordine in laptop, am raspuns la niste emailuri si mai pe seara m-am apucat de telefon. Am sters vreo 250 de filmulete care nu mai aveau ce sa caute acolo si peste 800 de fotografii. Pe seara am editat un clip si gata. Am ajuns in Cluj. 

Daca mergeam cu masina probabil ca ajungeam si mai obosit si mai stresat si nici nu faceam ceea ce am facut in tren. In aceasta perioada a vietii iubesc trenul. 

La intoarcere insa, acum doua zile, de la Cluj spre Bucuresti a fost cu totul si cu totul alta mancare de peste pentru ca mi-am inchiriat doar pentru mine si am calatorit cu un tren privat.

Pentru ca doresc sa va inspir, sa va motivez si sa va arat ca se poate, am realizat si un clip cu imagini si experienta mea din tren. Il puteti viziona mai jos.

Cautam

Cautam in siguranta, siguranta, vrem siguranta, dar nu intelegem ca siguranta este doar un cuvant. Aaa, si mai este o chestie din aia mica care se pune acolo sus la contor, stii, care sare – pac – a sarit siguranta. Nu putem sa gasim nimic in siguranta. Ceea ce putem gasi este doar in evolutie, in transformare, in miscare, adica chiar in VIATA insasi.

Cautam in bani, cand defapt starea de bine o gasim atunci cand facem ceea ce ne place si in modul in care ne place. Starea de bine nu vine din averi sau din cine stie ce acumulari materiale pe care le dobandim noi in 10 ani, timp in care suportam frecusuri din partea sefilor, furnizorilor sau chiar angajatilor.

Cautam in mancare si in bautura. In fleici, in friptane, in maioneze, in prajeli si in spritzuri. Cand defapt starea de bine vine dintr-o alimentatie sanatoasa, din sport, din conditie fizica si dintr-o stare de sanatate buna.

Cautam si iar cautam in relatii de iubire, in relatii de cuplu, cautam in sex. Cand defapt, starea de bine vine din linistea noastra interioara, din autenticitate si din libertatea de a fi noi insinie.

Cautam profitul in manipulare, in marketing mincinos, in prostirea clientiilor, in negocierea la sange a furnizorilor mai slabi –  stii, “sa-i facem pe altii”. De fapt, profitul vine singur, atunci cand dam valoare, cand facem ce ne place (vedeti aliniatul 2). Cand iti place ce faci si faci bine nu ai cum sa nu oferi valoare iar profitul vine singur si vine bine..

Cautam in lucruri. Sa avem, sa avem, sa avem. A aparut ultimul model, vreau aia, vreau cealalta. Insa nu ne dam seama ca atunci cand stam la povesti cu prietenii cei mai buni, cand facem ceea ce ne place cu adevarat si cand ne urmam pasiunile nu mai conteaza ce ceas avem la mana  (daca e de 200 de lei sau de 200.000 de euro), nu mai conteaza daca adidasii  din picioare sunt modelul de anul trecut sau nu.

Cautam in faima, in aprecierea celorlalti, in bogatie. Dar ne scapa un lucru, cel mai important lucru si anume ca oamenii care au ajuns cei mai faimosi, extraordinari de apreciati si de respectati, sunt cei pe care i-a durut in… cot de parerea celorlalti. Sunt cei care au facut exact cum au simtit si au facut ceea ce au simtit. Sunt cei care si-au descoperit ei singuri calea si au urmat-o.

Uneori cautam in asa zisa frumusete, stii, sau perfectiunea fetei (in buze ingrosate artificial). Fara sa ne dam seama ca ceea ce conteaza cu adevarat si ceea ce aduce starea de bine si bucuria vietii este chimia care se leaga intre doua persoane si perfectiunea unei conexiuni intre doua finte umane si nu perfectiunea fetei sau perfectiunea buzelor.

Cautam peste tot. La stanga, la dreapta, in fata si in spate, deasupra si dedesubt. Cautam si mai pe aproape si mai departe si tot gasim, tot gasim. Iluzii.

De ce este important sa faci ceea ce simti. Mereu

Simti important

Daca nu ai mai face ce trebuie, ai putea sa faci ceea ce vrei. Daca nu ai mai face ce vrei, ai putea sa faci ceea ce iti place. Daca nu ai mai face ce iti place, ai putea sa faci ceea ce simti.

Ceea ce simti este peste ce vrei, peste ce iti place si chiar peste ce trebuie. Ceea ce simti este dincolo de placut sau neplacut, este dincolo de bine sau rau, dincolo de confortabil sau inconfortabil. Ceea ce simti sa faci este ceea ce simti sa faci. Este adevarul pur. 

Afara ploua, este foarte frig si bate un vant groaznic. In casa este confortabil, tocmai ti-ai pus un ceai la facut si te gandesti sa dai drumul la un film. Deodata vezi pe fereastra pe vecinul de la doi care se chinuie sa care din portbagaj niste bagaje, vantul ii inchide usa si este ud. Simti sa iti pui ceva pe tine si sa mergi sa il ajuti.

Iti urmezi impulsul, cobori, cari bagaje cu vecinul prin ploaie si te simti bine. Sau nu faci ce simti, faci ce este mai placut (ramai in casa) si totusi nu poti sa te bucuri de film sau ceai – simti ca jos in ploaie era acum locul tau. O voce din mintea ta iti spune “Lasa ca e mai bine asa, se descurca si fara tine”. Dar Tu stii ca vocea bate campii. 

Paradoxal ne simtim bine atunci cand facem ce simtim sa facem si nu ce este mai usor, mai confortabil, mai placut, mai necesar, mai firesc. De aceea vedem oameni facand cu bucurie niste munci care pentru noi ar fi o corvoada. De aceea alegem uneori ce e mai usor si ce e mai placut si totusi ne simtim ca dracu in mijlocul confortului. 

Daca renunti la a face ce iti place, ce trebuie, ce vrei si ce e logic sau firesc, o sa poti sa faci ceea ce simti. Ceea ce simti poate fi uneori placut iar alteori neplacut, uneori confortabil/uneori inconfortabil, uneori usor/alteori greu, uneori perfect logic/alteori sfidator. Nu are importanta. Ceea ce simti este adevarul. Ceea ce simti e tot ce conteaza.

Menirea

Menirea

 

Menirea ta completa o vezi cu 30 de secunde inainte sa pleci in alta dimensiune, inainte sa mori. Te uiti inapoi la viata ta si zici – asta fu menirea mea. 

Menirea stabilita, gasita, fixata, batuta in cuie in avans de acum pentru restul vietii este doar o proiectie rigida a egoului tau. Ego-ul tau vrea siguranta, nu vrea sa traiasca. Vrea sa fie sigur ca si-a gasit menirea, ca stie foarte clar ce are de facut de acum inainte. 

Aceasta “menire” fixata dinainte este doar un scenariu fixist si rigid care nu face decat sa ecraneze si sa blocheze viata si impulsurile sufletului tau. Bineinteles ca ajuta cu succes si la blocarea bucuriei de a trai. 

Poate ca menirea ta este sa fii inca 6 luni corporatist, apoi sa construiesti un business timp de 3 ani, apoi sa il vinzi si sa calatoresti 3 ani, apoi sa scrii o carte, apoi sa faci 5 copii, apoi sa te retragi 2 ani intr-o manastire, apoi sa faci un film si sa ajuti 2 milioane de oameni sa inteleaga viata si adevarata menire, apoi faci o ferma de porci, apoi infiintezi o universitate si 3 camine de batrani. Si cand te uiti in urma zici – asta a fost menirea mea. Ce frumos, ce bine, ce viata am. 

Dar ego-ul, nuu. El e fricos. Vrea sa stie exact ce o sa faci in 2020 pe 14 ianuarie la ora 18:30. El vrea sa gaseasca menirea: “- Sa stiu clar, menirea mea e de manager, de corporatist, de avocat, de scriitor, de actor, de programator, de cantaret?”

Si cand reusesti sa-ti gasesti menirea si sa stii ce ai de facut, mort, copt faci manireaa baaa! S-a stabilit ca menirea ta e de afacerist? Ai zis-o in gura mare si la rude si prieteni si la toata lumea? Asta faci acum puiule!  

Ce? Nu mai simti sa faci afaceri? Vrei sa scrii carti, sa canti, sa calatoresti sau sa te calugaresti, ori sa faci un film sau un orfelinat? Nu conteaza ce simti prietene. Fii serios, tine-te de menire!

Menirea ta adevarata este sa faci ce simti cu adevarat in fiecare moment. Sa asculti de suflet, de inima si nu sa urmezi un plan mental prestabilit. Pentru ca ce simti – aia e cel mai bine pentru tine. 

Ego-ul tau vrea sa stie si intr-un fel vrea bine. Insa el vrea sa stie totul din avans, ceea ce nu se poate. Vrea sa stie totul din avans pentru ca e fricos si neincrezator. Vrea un plan liniar, fara stanga/dreapta. Numai ca in viata sunt mii de stanga/dreapta. De fapt asta e viata – un sir lung de stanga/dreapta.

Orice intersectie e terifianta pentru orice persoana condusa de ego. El vrea o autostrada lata de la inceputul si pana la sfarsitul vietii. Ego-ul nu are incredere in suflet, in simtiri, in viata. El crede ca daca maine te da seful afara – o sa mori rapus de foame intr-un sant. 

Realitatea e alta. Ati vazut vreodata un somer mort de foame intr-un sant? Nici macar in Romania. 

Ego-ul nu crede ca e ceva mai inalt, mai profund, decat ceea ce vede el – cu perspectivele, experiente si informatiile sale limitate. Ego-ul crede ca pe tine te-au facut parintii. Cand de fapt parintii tai doar au facut dragoste pentru ca asa au SIMTIT – si apoi ai aparut tu.

Pe tine, asa cum esti, inalt de 1,74, cu ochi caprui, saten, cu doi rinichi, un ficat si o inima, cu talent la desen, la cantat sau la matematica, cu doua maini doua picioare si cateva milioane de fire de par in cap  – te-a facut ALTCINEVA, nu mama ta. Mama ta a facut doar love cu taticul tau. Pentru ca asa au SIMTIT atunci. ATUNCI. 

Si totusi cum iti gasesti menirea?

Menirea nu poti sa o gasesti. Menirea poti doar sa o traiesti. Menirea ta adevarata o poti simti in fiecare moment. Daca esti atent.

Realitatea

Nu luati ca reper realitatea. Luati ca reper ceea ce va doriti cu adevarat, ceea ce simtiti ca vrei sa faceti si ce vreti sa traiti pentru ca realitatea asa cum o vedem noi este o iluzie.

Realitatea este o iluzie prin prisma faptului ca nu este completa. Fiecare dintre noi, vedem doar cate o felie ingusta de realitate si intotdeauna ne scapa cate ceva. #coaching

 

Pe cine te poti baza cu adevarat in ziua de azi

IMG_0784

 

Ne vaitam ca atunci cand avem un vis sau vrem sa infaptuim ceva maret nu ne sustine nimeni, nu ne incurajeaza nimeni.

Pai cine sa ne incurajeze? Oamenii resemnati din jurul nostru? Cei care si-au inabusit visele si care au invatat ca nu se poate sau ca e greu sa fiu tu? Cei care au uitat sa-si asculte inima sau au uitat chiar ca au o inima?

Adica majoritatea covarsitoare?

Am ajus sa fim suparati pe orbi ca nu ne arata drumul si pe infirmi ca nu ne cara bagajele. Poate ca ar fi bine sa o lasam balta cu vaicareala si sa incercam altceva. O idee ar fi sa te inconjori de oameni puternici si pozitivi. Suna bine, numai ca oamenii astia sunt rari si oricum mai au si ei treaba. Ma gandesc ca vor sa mai faca si altceva in viata decat sa te sustina si incurajeze pe tine.

Iar alta varianta…eu mai stiu doar una si e singura sustenabila – sa invatam sa ne bizuim pe noi. Sa invatam sa ne incurajam pe noi insine si sa ne gasim baza in noi. Se poate. Si reprezinda fundamentul libertatii personale. Oamenii mari asa au ajuns mari. Cine se catara pe altii sa ajunga sus, cade imediat ce suportul a disparut.

Mai stiu ca ar fi bine sa cerem ajutor si sa stam pe langa cei care ne pot invata cum sa ne bizuim pe noi insine. Pentru ca daca nu o facem noi, nu prea are cine. Iar pana atunci, ne mai putem sprijini de un zid, de o carte, de ce avem la indemana.

Atunci cand spui ca nu te poti baza pe nimeni, de fapt nu te poti baza pe tine. Esti suparat pe unii care nu te sustin pe tine, dar tu nu poti sa te sustii nici macar pe tine insuti. Pe cine esti suparat de fapt? 

Pitipoanca, BMW-ul si evolutia personala

 Cocalar cu bmw

 

 

Capitolul 1. De ce fac ceea ce fac

Daca m-ai fi intrebat acum cativa ani, iti raspundeam asa: ” – Fac ceea ce fac pentru ca vreau sa dau valoare in jur, sa ajut oamenii si sa fac o lume mai frumoasa.”

Acum stiu ca fac ceea ce fac ca sa ma bucur de viata si ca sa ma descopar pe mine. Pe masura ce imi urmez dorintele si chemarile personale – devin mai autentic. Si cu cat devin mai natural, am mai mult succes.

Iar cand fac ce imi place cu succes si intr-un mod natural, e oare posibil sa nu aduc plus-valoare in jur? 

Paradoxal, valoarea pe care o aducem in lume – este o consecinta a faptului ca ne ascultam si urmam dorintele personale (intr-un mod ce poate parea egoist).

Cum functioneaza asta? Citeste capitolul 2.

 

Capitolul 2. Un BMW e mai mult decat un BMW

Un tip care acum conduce un Logan vrea sa-si cumpere un BMW seria 5, nou. Asta e obiectivul lui. Ca sa-l atinga e nevoie sa faca niste bani – cateva zeci de mii de euro. Ca sa faca niste bani – pe care acum nu ii are – e necesar sa actioneze diferit.

E nevoie sa munceasca mai mult sau mai eficient, sa fie mai organizat, sa atraga mai multi clienti, sa ofere servicii sau produse mai bune, si asa mai departe. Fie ca este tamplar, antreprenor, medic, manelist sau manager, tipul asta trebuie sa evolueze pentru a-si lua BMW-ul.

Pot inlocui BMW-ul cu orice obiectiv, fie de ordin financiar, material, spiritual, familial sau altul. Dinamica va fi aceeasi. Vrei sa obtii ceva ce acum nu ai? Vrei sa devii intr-un fel in care acum nu esti? E nevoie sa te implici si sa evoluezi in directia respectiva.

Cariera, relatiile, familia, business-ul, obiectivele financiare, vacantele, masinile, relaxarea, spiritualitatea – orice ne propunem sa dobandim in viata asta ne atrage catre evolutie.

Intre tine si masina pe care ti-o doresti, intre tine si relatia pe care o vrei, intre tine si banii pe care intentionezi sa-i castigi se afla un drum. In secunda in care ai pasit pe el incepi sa te transformi. Devii mai bun.

Privind viata asa, realizez ca un BMW e mai mult decat un BMW. Un target financiar e mai mult decat un target financiar. Un business este mai mult decat un business. O casa, la fel. Sa te transformi intr-o persoana relaxata, dintr-un om stresat – e mai mult decat pare. Toate aceste lucruri sunt pretexte ale evolutiei personale. Obiectivele sunt pretexte pentru a evolua.

In 2006 am inceput prima afacere. Tin minte ca dupa cateva luni, primul angajat mi-a spus ca vrea sa plece din firma. Pe loc mi s-a pus un nod in gat si aproape ca mi-au dat lacrimile. Ma uitam la el blocat. Eram naucit, speriat si nu stiam ce se intampla. Simteam ca sunt tradat. Acum sunt altfel. Ii permit fiecarui om cu care colaborez sa isi urmeze drumul cu sau fara mine, fara nici un fel de resentiment, ba chiar cu bucurie. Am evoluat.

Tot prin 2006 m-am dus la prima negociere mai importanta (miza financiara mare). Tin minte ca eram atat de emotionat incat imi tremura vocea. Clientul – un caine de business (si hiena de om) – m-a simtit din prima secunda. A intrat agresiv in mine si m-a facut sa-i accept toate conditiile. Acum sunt altfel. Cand am o negociere stiu clar ce imi doresc, am stabilita o limita sub care nu sunt confortabil sa inchei parteneriatul si imi asum orice varianta, inclusiv sa pice afacerea. Am evoluat.

In 2009 am inceput formarea in coaching. La inceput tin minte ca ma treceau toate apele pe durata unei sesiuni. Nu stapaneam bine tehnica si eram stresat ca poate imi scapa ceva (imi scapau multe). Acum sunt altfel. Am structura, sunt prezent, am incredere in mine si in cel din fata mea, obtin rezultate. Am evoluat.

Orice dorinta pe care am luat-o in serios si am indeplinit-o, m-a stimulat sa cresc. Cu asta m-au ajutat obiectivele pana acum. Asa imi folosesc si in continuare. Cand le voi fi atins, voi fi deja mult mai mult decat ce eram inainte sa fac primul pas catre ele – o versiune superioara a propriei mele persoane.

Asadar e bine sa ne dorim lucruri?
Eu zic ca da.

E bine sa nu ne dorim nimic?
Eu zic ca nu.

Dar maestrii spirituali care spun ca esenta fericirii este sa nu iti doresti nimic? Se inseala?
Nu se inseala. Si ei isi doresc ceva. Isi doresc sa nu-si mai doreasca nimic. Sau isi doresc sa-i invete pe altii sa nu-si doreasca nimic. Au un obiectiv.

Dar cum ramane cu cei ce spun ca obiectivele materiale si banii nu sunt importanti, iar ceea ce conteaza in viata sunt de fapt sanatatea, cei dragi si iubirea?
Pai au si ei obiective foarte ambitioase cum ar fi sa tina familia unita si iubirea la cote inalte cand nu e nimic in frigider si nu-s bani de rechizite. Sa tii vibratia ridicata in asemenea contexte – asta da target.

Acest fel de a vedea lucrurile explica multe. Daca vreti sa aflati spre ex. De ce pitipoanca e atrasa de cheia de BMW de pe masa cocalarului – va invit sa cititi si capitolul 3.

 

Capitolul 3. De ce pitipoanca e atrasa de cheia de BMW pusa la vedere pe masa?

Pitipoanca proasta e atrasa de cheia de BMW pusa la vedere pe masa cocalarului pentru ca nu e proasta. Stie (cel putin la nivel intuitiv) ca un BMW e mai mult decat un BMW. E confirmarea unei realitati importante – cineva de la masa aia e invingator (in lumea si sistemul in care traim). Cocalarul e mai mult decat un cocalar.

“Daca e BMW, atunci e mari sanse sa fie si lapte praf, scutecele si o camera decorata frumos (roz) pentru aia mici” (perspective posibile).

Daca acum 5000 de ani pitipoanca era atrasa de ala care zdrobea teasta la urs si il cara pana in batatura tribului – acum cheia de la BMW transmite acelasi mesaj – avem ce manca, avem cu ce trai, ne miscam, evoluam.

Pitipoanca e desteapta. E orientata. Merge pe intuitie si instinct. E interesata de fapte, nu de potential. Merge la sigur.

E BMW? Inseamna ca baiatu’ poate.

Ultraintelectuala, care de obicei este dezgustata de pitipoanca, are de invatat de la pitipoanca proasta (intr-un mod misterios, de multe ori mai inteleapta).

Ultraintelectuala are alte repere – Vorbeste frumos baiatul, are studii, are planuri? Inseamna ca are potential… sa-l prezentam parintilor.

De multe ori insa, potentialul nu se realizeaza. Ultraintelectualei ii scapa deseori ca mancarea, casa, vacantele si pampersii nu se platesc cu idei bune, cultura, poezii, planuri si potential. Doar cash sau card.

Neintamplator, viata ultraintelectualilor si ultraintelectualelor este de multe ori mai grea (si mai sumbra) decat a cocalarilor si pitipoancelor. Cel putin in Romania.

Aud niste voci “- Normal, in Romania cefosii si pitipoancele o duc bine. Noi astia cu 3 facultati murim de foame….tara de rahat.”

Nu.

Cefosul e limpede la minte (poate pentru ca nu a facut 3 facultati). Cefosul stie ce vrea. BMW si o blonda cu țâțe mari. Cefosul are un obiectiv si pleaca pe el  (Germania). Pe el nu-l intereseaza ce zic altii. Ce zice mamica, ce zice matusa, “ce zice vecini”. Cefosu’ are tinte pe care le atinge. Din punctul meu de vedere – e invingator!

Baietii cu 3 facultati, someri sau angajati cu 11 milioane de lei vechi, nu stau someri pentru ca Romania e de rahat. Ci pentru ca sunt derutati. Nu stiu ce vor. Iar cand nu stii ce vrei – nici nu ajungi sa ai.

Prima facultate a facut-o pt ca asa a vrut mamica. A doua a facut-o ca sa nu o dezamageasca pe nășica. Si s-a inscris si la a treia – ca daca tot nu-si gasea de munca…

Cocalarul vrea BMW, vila si femeie buna (pentru lumea formelor nu suna rau). Ultraintelectualul vrea sa-si gaseasca si el un loc de munca si sa intre in randul lumii. Aici se produce ruptura.

Ultraintelectualul invata, colecteaza diplome, dar nu evolueaza cu adevarat. Evolutia se cuantifica prin rezultate concrete – adica ce ramane de pe urma ta (o carte, o casa, un copac, un X6). Romania e aceeasi si pentru cei care au succes si pentru ceilalti. Dar e greu sa vedem lucrurile asa. E greu sa vezi si sa admiti ca sursa problemelor tale e la tine.

Cine accepta asta, aproape a reusit. Pentru ca doar dupa acest moment poti sa dai valoare in jur, sa ajuti oameni si sa faci o lume mai frumoasa. Si cum poti realiza asta concret?

Iti fixezi un obiectiv (aparent) egoist si il atingi.

Spor!

PS: Pe lista obiectivelor mele personale se afla un BMW seria 5.