Aseara am participat la Cafeneaua Pasoptista Bucuresti la invitatia Sandrei  Pralong si a echipei Fundatiei Synergetica unde am fost invitat sa iau cuvantul. Cu toate ca nu am reusit sa raman pana la sfarsit, am fost bucuros sa particip la un astfel de eveniment, parte a proiectului Noii Pasoptisti .

Dorinta de mai bine, dorinta de a schimba pozitiv  lucrurile din jur, de a construi si de a transforma tara in care traim intr-una de care intr-o buna zi sa fim mandri fara nici o indoiala au adunat la un loc aseara la Palatul Ghica peste 100 de oameni condusi de acest spirit.

Cadre universitare , studenti, oameni de afaceri, persoane publice din care pot  aminti pe Oana Pellea, Cosmin Alexandru, Radu Cosarca, Radu Paraschivescu, au venit pentru a sustine si adera la aceasta initiativa frumoasa ce isi propune sa invie Spiritul Pasoptist, ce cu siguranta exista undeva in structura noastra si care are capacitatea  de a misca societatea romaneasca intr-o directie corecta.

Am mers catre eveniment cu multe ganduri si am plecat cu multe altele si o gramada de idei. Printre altele s-a vorbit despre un fapt ce ne impiedica pe noi ca neam sa facem echipe, sa construim comunitati pentru a duce la bun sfarsit proiectele interesante ce apar din cand in cand si care de multe ori raman nefinalizate sau se ingroapa sub un morman urias de indiferenta, inactiune si plafonare.

In legatura cu acest aspect mi-am pus de-a lungul timpului nenumarate intrebari, e un fapt evident ca stam prost la capitolul “comunitati” insa aseara am avut o strafulgerare. Mi-a venit in minte ceea ce ar putea fi cauza acestui sindrom ce ne face pe multi dintre noi sa existam si sa actionam ca niste lupi singuratici.

Cred ca este vorba despre perioada comunista, acea perioada in care romanii au fost obligati sa adere si sa-si insuseasca  un concept gresit depre ce poate insemna o comunitate. Oamenii au fost fortati, omorati, torturati pentru a face acele comunitati specifice perioadei socialiste.  Si aici va pot da un exemplu personal, ce l-am trait in familie in perioada imediat urmatoare anului 1989, cand dupa ce si-a recuperat pamantul colectivizat, bunicul meu impreuna cu majoritatea proprietarilor, a refuzat vehement ideea unei asociatii a celor ce detineau suprafete de teren pentru a fi cultivate eficient si organizat.

Frustrarile, privarea de bunurile proprii si obligatia de a face parte dintr-o comunitate comunista timp de cativa zeci de ani, l-au facut sa aleaga acea cale pe care multi dintre noi astazi ne aflam. A preferat sa-si cultive doar o parte din suprafata de teren, singur si neajutorat, iar o parte sa-l lase in paragina decat sa se asocieze.

E o perspectiva ce o consider interesanta si care mi s-a relevat aseara la Cafeneaua Pasoptista. Asadar poate romanii nu sunt chiar o natie de ignoranti, de rauvoitori si de saboteori a comunitatii ci poate ca dus in spate povara unor zeci de ani de comunitate fortata, denaturata si implementata prin instrumentele unor tortionari.

O alta idee lansata de catre un vorbitor ca si solutie pentru un viitor mai bun a fost aceea de a ne orienta eforturile catre educatia copiilor din ziua de astazi, subliniind faptul ca generatiile mature nu mai au capacitatea de schimbare. Intr-un fel sunt de acord, insa doar cu prima parte si nu am putut sa nu remarc un paradox.

Paradoxul mi-a fost relevat de puternica convingere pe care o am in legatura cu notiunea de educatie si anume ca cel mai eficient mod de a educa si invata nu se poate face decat prin exemplu personal. Oare cum le putem vorbi copiilor despre comunitate, cum pot reusi cadrele didactice sa insufle si sa inspire tinerelor generatii ideea de schimbare, comunitate si progres cand conduita celor care le sunt mentori este diametral opusa ? Asadar ce ne ramane de facut ?

Interventia mea de cateva minute a fost construita in principal in jurul acestei idei. Am spus ceea ce cred si anume ca ar fi mai bine daca putem fi atenti mai mult la barna din ochiul nostru, decat la paiul din ochiul celuilalr. Ca sunt convins ca aici avem mult de lucru si ca schimbarea nu se poate realiza peste noapte, insa se poate realiza daca fiecare dintre noi, cei care dorim asta sa ne transformam in ceea ce ne-ar placea sa vedem in permanenta in jurul nostru.

Asa si doar asa vom putea dobandi puterea, esenta si capacitatea de a schimba ceva. Iar capacitatea cu siguranta ca o posedam cu totii, ce ne mai trebuie in plus e poate putina dorinta si mai multa perseverenta. Am si dat exemplu un experiment ciudat, dar interesant ce a fost infaptuit de un grup de cercetatori si care a constat in punerea in aceeasi camera timp de cateva zile a unor pui de gaina abia iesiti din ou si a unui robot programat sa se miste aleatoriu pe anumite directii.

Despre puii de gaina se stie ca dezvolta un sentiment maternal fata de primul obiect cu care intra in contact. Observand experimentul, cercetatorii au constatat ca in primele zile datorita faptului ca puii erau oarecum speriati robotul si-a efectuat miscarile cu care fusese programat la o anumita distanta fata de puii de gaina, insa dupa ceva timp, pe masura ce puii s-au dezinhibat si frica le-a disparut, robotul a inceput sa se miste din ce in ce mai aproape de locul unde erau tinute micile pasari.

Cumva acele animalute au reusit sa determine apropierea robotului pe masura ce si l-au dorit mai aproape, fapt, ce pur stiintific a ramas neelucidat, insa concret s-a petrecut. Experimentul a fost repetat mai apoi cu iepuri nou-nascuti si rezultatul a fost acelasi.

Concluzia ?

Puii de gaina POT !!!