November, 2009

Monday’s business and life talks

Sa ne gandim la o conferinta la care am participat, una reusita, in care s-au exprimat idei bune, s-a interactionat mult, entuziasmul a plutit in aer si toata lumea e energizata. Toti plecam de acolo cu gandul ca suntem buni, vom reusi, avem tot ce ne trebuie pentru a duce ce avem de gand la capat sau a ne dezvolta asa cum dorim.

Dupa o astfel de conferinta de obicei majoritatea pleaca, dar mai raman sa socializeze putin, cativa oameni care vorbesc cu speakerii sau intre ei despre ce s-a discutat, despre legaturile cu problemele sau provocarile lor etc.

Sa spunem ca avand 20 de oameni de acest fel in jur,  se impart 20 de carti de vizita. Dintre acestia cam 4 fac follow up prin email, de exemplu. Daca rapunzand la mail, inapoi mai raspund maxim doua persoane, insa de cele mai multe ori un singura.

Daca poti pastra legatura cu un singur om si poti schimba idei, sau poti colabora intr-o directie, participarea la evenimentul respectiv o pot considera un succes.

Un fapt real este ca pentru majoritatea, entuziasmul, ideile bune, determinarea, dispar  intr-un interval de timp care fluctueaza de la cateva ore la cateva zile, iar cartile de vizita sfarsesc pe fundul unor sertare, la fel si ideile bune sau posibilele parteneriate.

Alta situatie pe care am trait-o a fost experienta de follow up din partea unor oameni care au inteles ca a socializa si extinde reteaua de cunostinte  inseamna “vanzari” si astfel m-am trezit cu un imbox plin de oferte, sau mailuri in care mi se propunea ca in cazul in care vreodata am nevoie de scaune, calculatoare, mese, lumanari sau consultanta in management sa dau un semn.

Intrebarea pe care o am in minte de mult timp este cum si unde se pot aduna la un loc mai usor, cei care de obicei raspund la mail si dupa al 2 lea reply, sau raman entuziasti si dupa 2 zile de la un eveniment. Oameni care vorbesc despre si apoi fac lucruri.

Si asa mi-a venit in minte sa deschid un spatiu  in care oameni de acest fel se pot intalni, discuta  si pune in practica proiecte, sau elabora strategii antreprenoriale sau de viata pe care mai apoi le vor implementa .

Stiam ca vreau sa fie luni, ca se va dialoga despre ce putem face cu resursele pe care le avem sau cum dezvoltam sau crestem ceea ce facem deja ( antreprenoriat).

Numele l-a rostit Ciprian “Monday’s business and life talks”.

Am ales lunea pentru ca este ziua cea mai plictisitoare pentru multi in care lumea se misca mai greu si astfel e un factor natural de selectie pentru cei care vor participa.

Business - pentru ca va fi vorba despre antreprenoriat, despre initiative, despre proiecte si idei ce le vom pune in practica in scurt timp.

Life – pentru ca totul este viata, business-ul, serviciul, viata personala, concediul, toate se desfasoara in secundele ce ne apartin.

Talks – pentru ca vom dialoga orientandu-ne pe solutii, pe viitor, pe actiune pe ce putem face sau cum putem imbunatati ce facem deja.

Poate reprezenta si o oportunitate de networking numai ca nu in sensul traditional romanesc deci nu acela de a arunca carti de vizita in stanga si in dreapta “ca poate cineva are nevoie de produsul sau serviciul meu”.

Nu ne intereseaza functii, diplome stil de viata, rang, nivel financiar si alte astfel de aspecte ci doar dorinta si focul interior de a gasi solutii sau de a atinge obiective, de a implementa incepand cu a doua zi ideile geniale sau poate de a pleca cu perspective noi dialogand cu ceilalti.

Cand vor fi invitati speciali, (oameni cu realizari sau competente deosebite) nu vor participa din pozitia de “guru” care stiu ce e bine si ce e rau pentru audienta ci se vor integra in discutie ca orice participant, contribuind cu experienta, atitudinea pozitiva sau perceptiile personale spre atingerea scopului intalnirii.

Poti participa daca esti somer, student, angajat, milionar, patron, secretara, elev, business man, antreprenor, visator  sau casnica,  insa ai entuziasm si faci sau vrei sa faci lucruri frumoase incepand de maine.

Poti participa daca ai un vis, sau deopotriva daca crezi in lucruri concrete, daca esti o fire libera, sau daca ai frici, daca esti bogat sau daca nu ai bani, daca esti curios sau increzator, insa vrei misti lucrurile inainte.

Avem deja cel mai mare capital ce poate exista pe pamant compus din capacitatea neliminatata si creativitatea mentalului nostru, pe noi insine si atitudinea noastra pozitiva, deci sa le folosim. Restul sunt amanunte, sau scuze.

Focusul va fi pe obiectivele pe care le avem fiecare dintre noi si pentru care ne vom intalni, sub aspectul ca relatiile unei echipe, colectiv, sau comunitate vor fi perfecte atat timp cat aceasta va performa si obiectivele vor fi atinse.

Eficienta acestor intalniri va fi masurata prin evaluarea solutiilor care au fost implementate, ideilor bune care s-au materializat in proiecte sau schimbarilor in bine care s-au inregistrat ca urmare a participarii la o astfel de intalnire si nu prin prisma intensitatii discutiilor, bancurilor spuse,ideilor secrete geniale care ne e frica ca vor fi furate,  numarului de participanti sau altor bla bla-uri .

Ideea este ca “Monday’s business and life talks” va fi de fiecare data acel dialog frenentic pe care il observam la sfarsitul unui eveniment reusit, cand lumea entuziasta nu vrea sa mearga acasa, cu singura diferenta ca la fiecare intalnire vom povesti cu drag despre cum ne-am miscat inainte in ultima saptamana folosindu-ne de resursele ultimei intalniri.

Daca la cineva  constata ca nu este interesat de ce se intampla, sau a avut alte asteptari, poate aplica oricand “regula celor 2 picioare” (sa plece).

Acesta este primul articol general dintr-o serie dedicata acestui subiect, structura mai in detaliu o voi prezenta in curand, poate chiar la prima intalnire, insa va fi in permanenta in proces de optimizare. Voi face si o noua pagina acestui blog ce va fi dedicata initiativei de luni seara .

Prima intalnire va avea loc Luni, 16 noiembrie 2009 la ora 20:00, iar locatia va fi Ceainaria Rendez Vous, din Calea Floreasca nr 102.

Daca doresti sa participi poti sa lasi un comentariu in care sa mentionezi asta, sau pentru o precizie mai buna astept un email la hello{@}alexgavriliu{.}ro .

Va salut !

18 Comentarii pana acum »

Saturday, 14 November 2009 | Categoria: Monday's

Elevator Psychology- un experiment interesant,

Sau cat de greu ne este de multe ori sa fim noi insine.

Daca ramai cu fata la usa ar insemna ca esti incapatanat, rebel, sau pur si simplu ca ai incredere si iti respecti alegerea ?

6 Comentarii pana acum »

Friday, 13 November 2009 | Categoria: Viata

Joi seara la Business Club

Joi seara am vorbit cu membrii noi si vechi ai Business Club din cadrul VIP . O seara foarte frumoasa prin faptul ca am avut ocazia sa cunosc o gramada de oameni care pur si simplu fac ceva, sau sunt pe cale si ma refer aici la demersuri antreprenoriale.

Am discutat  despre provocari, probleme, situatii prin care eu si ei am trecut sa trecem si m-a energizat foarte tare intalnirea.

Am vazut si auzit multe puncte de vedere, multe feluri de abordare deci multe moduri de a ajunge la succes sau de a face treburi interesante.

Concluzia serii a fost ca putem face orice, atat timp cat ne dorim asta, putem fi performanti indiferent de mediul mai mult sau mai putin ostil in care activam daca suntem orientati pe obiective si credem in ele.

Ce simt ca mai trebuia si nu s-a intamplat : O poza :)

Mult Spor  Business Club !

Fara comentarii pana acum »

Friday, 13 November 2009 | Categoria: Antreprenoriat, Coaching

Manelele sau Forta Gandirii Pozitive

Nu sunt un fan al manelelor, nu ascult manele, insa nu condamn pe cei care o fac, cred ca e o chestiune de alegeri sau preferinte. Dar de multe ori m-am gandit scurt si in treacat ca foarte multi dintre cei care o fac sunt veseli, descurcareti, “se combina” , au fete frumoase pe langa ei uneori masini negre cu moatoare mari si geamuri fumurii. Interesant .

O alta perspectiva mi-a fost relevata aseara, cand stand de vorba cu un prieten, din una in alta imi spune:

“Bai, stii de ce au astia care asculta manele succes de foarte multe ori ? Ai vazut ca sunt veseli, le merge bine, se bucura de viata fiecare in felul lui ? ”

I-am spus ca am observat asta dar nu stiu exact care e explicatia , insa m-a invitat sma gandesc la  faptul ca majoritatea fanilor  fredoneaza melodiile respective .

Hai sa ne imaginam un pic : “Toate-s moarte dupa mine” , ” sunt bogat si am valoare”, “eu am bani si o duc bine “, etc.

Fabulos cum fara carti, fara workshopuri de NLP sau seminarii de genul “Schimba-ti viata acum”, unii oameni isi influenteaza subconstientul si obtin ceea ce are omenirea mai de pret , capacitatea de a-si indeplini dorintele sau obiectivele prin forta credintei in acele lucruri, forta mentalului.

De aceea e foarte important sa vim atenti la credintele pe care le avem, deoarece cu siguranta, constient sau incontient vom actiona si vom face orice pentru a le demonstra.

Nu spun ca manelele sunt calea, asa cum poate ar sari unii sa puncteze, cu siguranta sunt multe cai pentru a ne folosi energia si creativitatea  in atingerea succesului sau pentru a ne schimba credintele cu unele pozitive in cazul in care nu sunt deja.

Insa a lectura Bacovia , eventual a si face putina analiza pe “ce a vrut sa spuna poetul“, pe mine personal nu prea m-ar ajuta in aceasta perioada.

8 Comentarii pana acum »

Tuesday, 10 November 2009 | Categoria: Viata

Ultima plimbare pe 2009

Aseara am iesit la ultima plimbare pe 2009, deci incheierea sezonului moto pe anul acesta. A fost o vreme interesanta, caldut  si chiar daca vantul a mai batut putin nu a facut decat sa miste frunzele deja cazute pe asfalt in jurul sau in urma mea . Interesant, placut.

Nu-mi ramane decat sa ma gandesc timp de cateva luni la trasee ca Floreasca – Unirii in 10 , 15 minute la ore de trafic, sau cum e sa fii  primul la semafor, sau cum salutam copiii din masini care rad, se agita si atrag atentia parintilor cand vad un motociclist :) .

Dar vin sarbatorile, iarna si vinul fiert cu scortisoara !

Are cineva o oala ? :)


8 Comentarii pana acum »

Monday, 9 November 2009 | Categoria: Viata

Gripa Porcina – Solutii simple si valoroase

M-am uitat zilele trecute pe seara la tv la cateva emisiuni de stiri pentru a urmari fenomenul gripei porcine. Chiar este situatie critica si am stat in fata televizorului mai mult decat stau de obicei in asteptarea catorva sfaturi sau macar detalii despre simptome.

Din pacate numai stiri despre secretari de stat, omeni la bolnavi la cozi si scandaluri despre vaccin sau alte medicamente. Nimic despre cum ma pot proteja, ce as putea face pentru profilaxia acestei boli, care sunt simptomele care ar trebui sa ma alarmeze.

Din fericire pe siteul prietenilor mei de la YPC am gasit cateva sfaturi simple si utile ce ne pot ajuta in profilaxia gripei H1N1 si de aceea doresc sa le public si aici, poate va vor fi de folos.

Deci :

Singurele porti de intrare ale virusilor sunt narile si gura / gâtul. Într-o epidemie globala de aceasta natura, este aproape imposibil sa nu intram în contact cu virusul H1N1 în ciuda tuturor precautiilor. Contactul cu virusul H1N1 nu este o problema atât de mare pe cât este proliferarea.

Chiar daca sunteti înca sanatosi si nu prezentati niciun simptom al infectiei cu virusul H1N1, pentru a evita

proliferarea, agravarea simptoamelor si dezvoltarea unor infectii secundare, câtiva pasi foarte simpli, pasi nu pe deplin subliniati în majoritatea comunicatelor oficiale, pot fi practicati (în loc sa ne concentram pe modul de stocare a medicamentelor antivirale):

  • Spalarea frecventa a mâinilor.
  • Abordarea “Jos mâinile de pe fata”. Rezistati tuturor tentatiilor de a va atinge orice parte a fetei (cu

excep)ia cazului în care vreti sa mâncati, sa va spalati sau sa va palmuitit.

  • Faceti gargara de doua ori pe zi cu apa calduta sarata (folositi apa de gura Listerine daca nu aveti încredere în sare). Virusul H1N1 dureaza 2-3 zile dupa infectarea initiala în gât / cavitatea nazala pâna sa prolifereze si sa manifeste simptomele caracteristice. Simpla gargara previne proliferarea. Într-un fel, gargara cu apa sarata are acelasi efect pe o persoana sanatoasa pe care medicamentul Tamiflu îl are pe o persoana infectata. Nu subapreciati aceasta metoda de prevenire simpla, ieftina si puternica.
  • În mod similar punctului nr. 3, curatati-va narile cel putin o data pe zi cu apa calduta sarata. Nu toata lumea poate fi priceputa la Jala Neti sau Sutra Neti (pozitii Yoga pentru a curatarea cavitatilor nazale), dar suflarea puternica a nasului o data pe zi si curatarea ambelor nari cu betisoare din bumbac înmuiate în apa calduta sarata este foarte eficienta în scaderea numarului populatiei cu infectie virala.
  • Sporiti-va imunitatea naturala cu alimente bogate în Vitamina C ( fructe citrice). Daca trebuie sa luati

tablete de Vitamina C sub forma de supliment, asigurati-va ca acestea contin si Zinc pentru a accelera

absorbtia.

  • Beti cât mai multe lichide calde.
    Acestea spala virusii de proliferare din gât înspre stomac acolo unde
    nu pot supravietui, prolifera sau produce niciun rau.

Multumim prietenului Dragos Barbalata si YPC ca se gandesc la sanatatea noastra mai mult decat cei care ar trebui prin lege si prin functiile pe care le ocupa sa o faca !

Articolul original il gasiti urmand linkul de mai jos :

http://www.youngprofessionals.ro/gripa

Multa sanatate !

9 Comentarii pana acum »

Wednesday, 4 November 2009 | Categoria: Viata

  • Pagina 2 din 2
  • <
  • 1
  • 2